Moș Crăciun la Asociația Lumină și Dar!

30 Decembrie 2015

Pe 17 Decembrie 2015 a avut loc la Asociația Lumină și Dar din Pașcani serbarea în cinstea Nașterii Domnului. Moș Crăciun anul acesta s-a pregătit cu foarte multe daruri pentru copii. Copilașii s-au pregătit cu colinde și cu o scenetă în care au dorit să transmită că viața e frumoasă și că merită să dăruieșți și celorlalți din jurul tău. Înainte de încheierea programului artistic susținut de copii, s-a prezentat o scurtă activitate a Asociației Lumină și Dar care a împlinit cu voia lui Dumnezeu un an de existență pe plaiurile pășcănene. Nu au lipsit din cadrul acestei prezentări și perlele copiilor. Unele din ele au stârnit zâmbete pe chipul părinților prezenți în sală, dar și pe chipul Pr. Cristea Dumitru ce ne păstorește cu mult drag!

Sebarea a fost pregătită de copii cu ajutorul Domnișoarei Alexandra Robescu, Asistent Social și cu ajutorul voluntarilor înscriși la Asociația Lumină și Dar. Menționăm că în cadrul acestei activități Gândac Ionuț Daniel a fost desemnat Voluntarul Anului și a primit un cadou special din partea asociației. Toate aceste activități nu ar fi fost posibile fără ajutorul d-nei Cepalis Doina de la T-ROX ce susține activitatea asociației din punct de vedere financiar de mai bine de un an de zile. În încheiere Pr. Cristea Dumitru a afirmat că Moș Crăciun le-a readus zâmbetul acestor copii și că urmează ca micuții să meargă la vară într-o excursie în părțile Maramureșului.